Tel: 0755 103 992 / 0724 060 954 tratament.adictie@gmail.com

Dependenţa şi liberul arbitru

 

Tendinţa de a reduce liberul arbitru la o boală fizică a circuitelor perturbate din creier este la fel de îngrijorătoare. Liberul arbitru este una din acele probleme perene în filosofie; este adesea considerată o abilitate, o competenţă sau o capacitate de a face alegeri voluntare, în sensul că nu sunt influenţate de factori externi. Discuţiile despre liberul arbitru tind să se rotească în jurul relaţiilor dintre motivaţie, stăpânirea de sine şi judecată.

Determinismul este adesea înţeles ca opusul liberului arbitru. Determinismul, în ultimă instanţă, implică faptul că alegerile sunt iluzorii, în cel mai bun caz. Filosofii nu au fost de acord dacă este posibil ca liberul arbitru şi determinismul să fie compatibile în anumite sensuri. Mizele sunt destul de mari; cei mai mulţi dintre noi credem cu adevărat că, şi ne comportăm ca şi cum, există liberul arbitru. Pe baza acestei credinţe, ne percepem ca oameni liberi (deci diferiţi în mod fundamental faţă de alte obiecte din lumea guvernată de legile naturii) şi operăm cu concepţia de responsabilitate pe care o atribuim în multe moduri şi în multiple direcţii.

A spune că dependenţii nu dispun de liberul arbitru înseamnă că noi (şi acţiunile noastre) suntem cauzal determinaţi de creierul denaturat, cu circuite care nu funcţionează. Creierul nostru fizic cauzează sau conduce acţiunile noastre fără implicarea liberului arbitru. Circuitele cerebrale perturbate, nu ne permit să ne exercităm voinţa liberă.  Am avut odată liberul arbitru, dar l-am pierdut.

Dar unde, mai exact, este localizat acest liber arbitru în creier?Aceasta este o întrebare care nu şi-a găsit răspunsul. Poate că Volkow confundă „liberul arbitru” cu „auto-controlul„, ceea ce bănuiesc că este cazul. Dar chiar şi comutarea focalizării la autocontrol nu ne ajută cu nimic. Imaginea este că dependenţii nu au controlul de sine pentru a-şi pune acţiunile (consumul) în concordanţă cu judecata lor cea mai bună sau pe care o consideră cea mai bună.

Experienţa arată că mulţi dependenţi au mult auto-control în mai multe domenii ale vieţii. Chiar şi cei cu dependenţa cea mai severă îşi menţin un anumit grad de autocontrol chiar şi, sau mai ales atunci când, trebuie să-şi procure drogul preferat. Deci, atunci când cineva analizează creierul pentru a determina ce circuite de gestionare a autocontrolului au fost perturbate sau compromise, unde caută? Şi de ce lipsă a auto-controlului într-o anumită zonă defineşte o persoană ca lipsită de control de sine (sau ca lipsită de liberul arbitru)?

Definirea puterii voinţei

Termenul „autocontrol” este adesea folosit interschimbabil cu „voinţă„. Cum spuneau Baumeister şi Tierney în cartea lor „Voinţa” („Will Power„), aceasta este o abilitate sau o resursă utilă pentru a rezista ispitei şi a atinge anumite obiective. Este, într-un procent foarte mare, un proces interactiv între persoană şi mediu.

A rezista unei serii de ispite, într-un anumit mediu, îţi scade resursele de voinţă. Rezistenţa în faţa unui castron cu bomboane, de 99 de ori te impozitează astfel încât, la cea de-a 100-a oară, cedezi total. Acest lucru arată două lucruri importante:

  • Primul este că această persoană are voinţă şi putere şi auto-control.
  • Al doilea este că mediul joacă un rol crucial în auto-control. Auto-controlul are dimensiuni bio-psihosociale, ceea ce înseamnă că lipsa de auto-control (sau de voinţă sau a liberului arbitru) nu poate fi redusă la o boală fizică.

Acest lucru mă readuce la una dintre preocupările lui Makari – şi anume că pendulul s-a înclinat prea mult pe partea fizică şi a intervenţiilor farmacologice pentru bolile mintale. Acest lucru dăunează pacienţilor. Trebuie să susţinem programele de tratament care da – se adresează receptorilor creierului – dar şi pe cele care utilizează eficient alte metode de tratament ce abordează dimensiunile psihologice şi sociale ale dependenţei.

Pe scurt, trebuie să eliminăm o abordare „Fie…sau” şi să adoptăm abordarea mai robustă „Atât…cât şi” în înţelegerea cauzelor dependenţei şi a metodelor de tratare a acesteia.

Dependenţa de droguri sau de alcool nu transformă pe cineva într-o persoană rea. Vreau să scot asta în evidenţă de la început. Termenul „dependent de droguri” are o conotaţie extrem de negativă. Poate afecta oamenii din toatecategoriile sociale – indiferent de culoare, rasă sau vârstă şi indiferent de statutul socio-economic – atât bărbaţi, cât şi femei.

Oricine poate fi afectat de dependenţă. Este o problemă psihologică, care ne înşeală creierul şi devenim dependenţi de lucruri de care nu avem nevoie. Pentru majoritatea, dependenţa de droguri începe ca modalitate de a amortiza problemele sau sentimentele noastre. Drogurile sau alcoolul devin anestezicul nostru preferat. Aceste substanţe ne oferă o uşurare temporară pentru problemele noastre şi putem să ne simţim mai bine. De-a lungul timpului devenim dependenţi de droguri sau de alcool, ca singură modalitate de a ne relaxa. Acest lucru conduce la dependenţă.

Dependenţa este un ciclu comportamental complex şi periculos care poate scăpa cu uşurinţă de sub control şi ne poate distruge viaţa. Cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să scape, deoarece sunt într-o stare de dominaţie a minţii, hipnotizaţi de creierul lor în a folosi droguri pentru de-stresare. Ei nu doresc să-şi schimbe comportamentul deoarece cred că le este bine şi rămân blocaţi în dependenţă. Puţini oameni iau decizia conştientă de a-şi distruge toată viaţa prin consumul de droguri sau alcool. Acel om beat, care ţi-a cerut mărunţiş pentru a-şi cumpăra alcool, nu avea în minte acest deznodământ. Dependenţa este cea care l-a condus până în acel moment al vieţii sale.

Oamenii care se confruntă cu o dependenţă activă sunt incapabili să se vadă cum îi văd ceilalţi. Ei nu sunt în stare nici măcar să vadă că au o problemă compulsivă şi periculoasă, în ciuda tuturor consecinţelor negative pe care le suferă. Cu cât lucrurile merg într-o direcţie mai greşită, cu atât se afundă mai mult în dependenţă. Aceasta îi ţine din ce în ce mai strâns, până când devine imposibil de scăpat. Uneori poate distruge viaţa oamenilor la propriu.

Dacă nu aţi luptat personal cu dependenţă, este adesea dificil de înţeles de ce cineva nu se poate schimba. De ce nu se pot opri pentru a-şi salva slujba, familia sau chiar viaţa. Am scris acest articol pentru a încerca să ajut oamenii să înţeleagă mai bine dependenţa.

Cheia pentru cucerirea dependenţei se află în minte. Din păcate, mintea este, de asemenea, ceea ce a cauzat dependenţa. Este extrem de dificil pentru dependenţi să recunoască faptul că au o problemă şi chiar au nevoie de ajutor până când se însănătoşesc. Odată ajunşi abstinenţi încep să realizeze că nu au nevoie de droguri sau de alcool, iar apoi pot lucra, în cele din urmă, la controlul comportamentelor distructive şi al problemelor psihologice care au condus la dependenţa lor. Atunci sunt pe drumul spre recuperare.

Înţelegerea şi sprijinul acordat de cei dragi ajună foarte mult, însă dependenţii trebuie ca, în cele din urmă, să suporte consecinţele pentru acţiunile lor. Uneori poate fi nevoie de un catalizator foarte serios pentru a începe schimbările comportamentale necesare (cum ar fi închisoarea sau reabilitarea). Admiterea că au o problemă poate fi cea mai grea parte din toată recuperarea, dar este cheia pentru iniţierea schimbării comportamentale. Frica de schimbare şi greutatea acceptării faptului că nu mai au control şi că dependenţa lor a devenit necontrolabilă este ceea ce îi împiedică pe mulţi să scape de dependenţă.

Dependenţii se pot schimba, dacă încetează să se mintă pe ei înşişi şi încep să dărâme diferitele ziduri pe care le-au construit pentru a-şi proteja adicţia. Apoi, ei vor putea căuta tratamentul necesar şi ajutorul necesar care să-i ajute să nu mai recadă în dependenţă. Nu este uşor şi poate dura mult, însă, în acest mod, o persoană poate fi vindecată de dependenţă… dacă doreşte.

Ei trebuie să abordeze defectele, sentimentele şi motivele de care au fugit, şi care au condus la dependenţa lor. Terapia de grup şi programele de recuperare sunt un loc minunat pentru a începe. În centre de reabilitare, terapie sau chiar programele de 12 Paşi, cum este cel al Alcoolicilor Anonimi – care sunt o comunitate  minunată şi de obicei îi gaseşti în camere ale unor biserici, spilale – unde se serveşte cafea instant, ness şi sunt mulţi oameni cu un scop comun… Nu vă lăsaţi mintea să vă controleze, percepţia devine realitate. Mentalitate = capacitate, iar restul este doar timp şi efort.