Dacă crezi că vrei un păhărel, gândeşte-te la viitor

"Dacă crezi că vrei un păhărel, gândeşte-te la viitor."
 
Alcoolul este viclean, derutant şi puternic. Este singura boală care îmi spune mereu că nu sunt bolnav. De aceea, câteodată, fără premeditare, mă găsesc în ipostaza în care mă conving că un păhărel este o idee bună. O bere rece şi bună la o friptură, un pahar de vin la cină, un coctail colorat la un bar stilat. Şi numai să mă gândesc la băutură, s-ar putea să mă şi găsesc în mare bucluc.
 
La întâlnirile pe care le frecventez sunt sloganuri pentru recuperare pe perete. "Fiecare zi la timpul ei"; "trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască" şi altele... Este, de asemenea, un slogan care este atârnat cu susul în jos care spune: "Gândeşte, Gândeşte, Gândeşte." Când l-am întrebat pe sponsorul meu de ce este ţinut cu susul în jos, mi-a spus că este din două motive.
În primul rând este din cauza că logică unui alcoolic este răsucită când vine vorba de alcool; iar al doilea motiv este ca să acapareze atenţia asupra sa - este chiar atât de important.
 
Când mă "gândesc" dincolo de băutură, şi îmi derulez filmul la consecinţele acestui păhărel, mă opresc de parcă m-ar fi lovit un camion. Iluzia distracţiei şi a timpului frumos este înlocuită de amintirea deprimantă şi demoralizantă a perioadelor trecute - şi ştiu că acestea vor reveni dacă mă ating de primul pahar.
Astăzi sunt capabil să mă gândesc la inevitabilele şi mizerabilele consecinţe şi astfel să mă salvez pe mine şi pe cei din jurul meu de la durerea şi suferinţa pe care alcoolul le-a cauzat mereu.
 
one day at a time