Să fiu onest

Ce lucruri minunate s-ar putea întâmpla în viața mea dacă aș putea renunța la impulsul meu natural de a-mi justifica acțiunile. Este oare onestitatea atât de adânc reprimată, sub atâtea straturi de vinovăție, încât să nu o pot elibera pentru a-mi înțelege motivele? A fi onești cu noi înșine nu este ușor. Este greu să analizăm de ce am avut un anume impuls și, mai important, de ce am acționat conduși de el. Nimic nu ne face să ne simțim mai vulnerabili ca și renunțarea la sprijinul alibiurilor. Cu toate astea, consimțirea de a fi vulnerabil îmi va fi de mare folos pentru progresul meu în Program. Devin eu mai conștient că auto-amăgirea îmi multiplică problemele?

Rugăciunea de azi

Fie ca Dumnezeu să mă elibereze de nevoia de a găsi scuze. Ajută-mă să fac față realităților care ies la iveală atunci când sunt onest cu mine însumi. Ajută-mă să știu, la fel de sigur precum faptul că după răsăritul soarelui urmează ziua, că dificultățile mele vor fi micșorate dacă pot doar să mă încred în Voia lui Dumnezeu.

Ce să-mi amintesc azi

Voi avea bunăvoința de a împlini voia Lui.

Mental Illness and the Stigma of the Spiritual Experience