Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu

Dacă încercăm mai mult să înțelegem, decât să fim înțeleși, atunci vom
putea mult mai repede să-l asigurăm pe un nou venit că nu suntem
interesați să convingem pe cineva că exista doar o singură cale prin care
se poate ajunge la credință. Fiecare dintre noi, indiferent de rasă,
credință, culoare sau moștenire culturală, suntem copiii unui Creator viu,
cu care putem stabili o relație bazată pe termeni simpli și de înțeles –
de-ndată ce suntem destul de binevoitori și onești pentru a încerca.
Cunosc eu oare diferența dintre simpatie și empatie? Pot să mă pun eu în
pielea unui nou venit?

Rugăciunea de azi 
Fie ca eu să încerc să iubesc toată umanitatea ca fiind copiii unui
Dumnezeu viu. Fie ca eu să respect diferitele moduri prin care ei l-au
căutat și îl venerează. Fie ca eu să nu fiu niciodată prea rigid ca să
desconsider calea cuiva către Dumnezeu, sau atât de insensibil încât să
folosesc sociabilitatea grupului ca teren pentru a-mi glorifica propriile
mele credințe religioase ca fiind unicul drum. Pot să știu doar că acestea
funcționează sigur pentru mine.
 
Ce să-mi amintesc azi
Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu.