Love an Alcoholic
Când ajungi să realizezi pe deplin că iubitul sau soţul tău este un alcoolic, te simţi ca şi cum ţi s-a aprins un beculeţ. Traiul cu un alcoolic este ca un rollercoaster care te lasă sleit de puteri. Acum ştii că nivelul concentraţiei de alcool din sângele său este responsabil de mânia, neglijenţa, comportamentul iraţional, schimbările bruşte de temperament, de minciunile şi de secretivitatea sa. Ai realizat că este alcoolic, însă îl iubeşti şi vrei să-i rămâi alături. Poate doar de dragul copiilor sau pentru că îţi aminteşti de o relaţie care era o dată de iubire reciprocă. Indiferent de motivele pe care le ai, să rămâi lângă un alcoolic şi să-l iubeşti este un lucru dificil. Următoarele sunt câteva sfaturi care te pot ajuta să rezişti când iubitul sau soţul tău este alcoolic:

Aminteşte-ţi că nu eşti singură
În momentul de faţă, aproximativ 17,6 milioane de adulţi din SUA abuzează, dacă nu chiar suferă, de dependenţă sau de alcool. Alte câteva milioane bune sunt implicaţi în comportamente riscante, care pot cauza probleme grave, cum ar fi băutul până ajung aproape de comă. Bărbaţii, în special, sunt de două ori mai probabil decât femeile să fie implicaţi în astfel de incidente. Mai mult decât atât, bărbaţii sunt mult mai probabil să fie implicaţi în comportamente riscante legate de alcool, cum ar fi agresiunile, condusul în stare de ebrietate şi suicidul. Aceste statistici triste confirmă faptul că alcoolul este o problemă majoră de sănătate publică şi ne arată că milioane de oameni au probleme serioase datorită faptului că iubesc un alcoolic. Ca urmare, sunt multe programe disponibile care te pot ajuta să faci faţă, inclusiv grupuri de suport pentru membrii familiei alcoolicilor.

Aminteşte-ţi că nu este vina ta
Oamenii care iubesc alcoolicii se învinovăţesc mereu până acceptă faptul că alcoolismul este o boală. Ca urmare, nu poţi să opreşti sau să previi aceste lucruri, însă poţi fi factorul care îl face să realizeze că are o problemă. Dacă alege să nu meargă pe calea recuperării, nu este vina ta şi trebuie să uiţi de orice sentiment de vină astfel încât să te recuperezi.

Acordă-i ajutor, fără să îi facilitezi băutul
Poate fi dificil să recunoaştem diferenţa dintre ajutor şi facilitarea nocivă a băutului. Poate părea că eşti o parteneră iubitoare când îi inventezi scuze sau când îi iei din îndatoririle de care se ocupă în mod obişnuit. Dacă nu se înfruntă cu consecinţele adevărate ale consumului său, nu are nici un motiv să devină abstinent. Susţine-l în alegerile pozitive pe care le face şi încercările de a deveni abstinent, însă să nu inventezi niciodată scuze pentru el. Lasă-l să suporte toate consecinţele negative ale consumului său.

Îndeamnă-l să apeleze la ajutor profesionist
Alcoolismul este o boală gravă care trebuie tratată de medici specializaţi. Aproximativ 88 de mii de oameni mor, în fiecare an, din cauza bolilor cauzate de alcool în SUA. Partenerul tău nu se va însănătoşi niciodată dacă nu apelează la ajutor. Chiar dacă te va acuza că îl cicăleşti, încearcă să-l faci să înţeleagă că are nevoie de ajutor. Este posibil să devină nervos şi să te acuze că nu-l iubeşti, însă să-l încurajezi să apeleze la ajutor este cel mai iubitor lucru pe care îl puteţi face. De fapt, acest lucru poate să-i salveze viaţa.

Pregătiţi-vă pentru recuperarea lui
Dacă partenerul vostru a acceptat provocarea şi se află în tratament, trebuie să te pregăteşti pentru drumul lung ce va urma. Viaţa alături de un alcoolic în recuperare este plină de provocări. Fii conştientă că va tânji după alcool şi va dori de multe ori să consume. Fă din casa voastră un loc sigur, în care nu se găseşte nici un strop de alcool. Cere-le prietenilor şi familiei să respecte noua sa abstinenţă şi să nu consume alcool la reuniunile familiale. Trebuie să înţelegi că pot apărea recăderi, însă este posibil să o ia de la început dacă rămâne dedicat recuperării.

Comunică cu copiii voştri
Dacă aveţi copii, fiţi deschişi faţă de problemă şi discutaţi-o într-o manieră adecvată vârstei. Deşi nu aveţi motive de a păstra secrete faţă de copiii voştri, trebuie să discutaţi situaţia astfel încât aceştia să o înţeleagă. Vorbiţi despre dependenţă explicându-le ce este aceasta şi cum poate fi tratată. Încurajaţi-vă copiii să pună întrebări fără să se teamă de consecinţe.

Ai grijă şi de tine
Să iubeşti un alcoolic nu este deloc uşor. Este o problemă majoră care îşi va lăsa amprenta emoţional, mental şi fizic asupra întregii familii. Rezervă-ţi timp pentru a discuta cu cineva în care ai încredere, înscrie-te în grupuri de sprijin cum este Al-Anon sau caută o terapie profesionistă. Terapia individuală este importantă pentru tine şi pentru copiii tăi. Terapia de familie poate să ajute la comunicarea între membrii familiei, să revigoreze relaţiile familiale şi oferă un mediu sigur pentru a vă exprima furiile, fricile, şi alte sentimente. Trebuie, de asemenea, să vă faceţi timp pentru a mânca sănătos, pentru a face exerciţii, pentru a dormi şi pentru a face lucruri care vă fac plăcere.

Trebuie să ştii când să te îndepărtezi
Cercetările au arătat că mariajul în care un singur partener bea foarte mult se termină cu divorţ în 50% din cazuri. Soţiile şi prietenele alcoolicilor sunt de multe ori supuse multor tipuri de abuz datorat alcoolului. Abuzul verbal, emoţional, fizic sau financiar nu trebuie tolerat. Dacă partenerul tău refuză ajutorul, dacă este abuziv, iar tu şi copii tăi suferiţi, trebuie să iei o decizie dificilă. Nu trebuie să simţi că ai eşuat dacă decizi să pleci. Această decizie nu înseamnă că nu îl iubeşti sau că relaţia voastră s-a terminat. Despărţirea pentru o perioadă de timp poate să fie exact ceea ce aveţi nevoie pentru siguranţa şi bunăstarea dumneavoastră.

Să trăieşti cu, şi să iubeşti un alcoolic este un lucru extrem de dificil. Dacă alegi să rămâi lângă partenerul tău şi să-l ajuţi să ajungă la abstinenţă, nu uita să ai grijă şi de tine. Susţine-l fără să-i facilitezi consumul şi nu te abate de la punctul de vedere că singura metodă de recuperare este ajutorul profesionist.


Love alcoholic

bottle of help
 
Să alegi cel mai bun mod de a ajuta un alcoolic poate fi un lucru dificil. Alcoolismul este o problemă medicală tratabilă. Necesită, însă, cooperarea totală a persoanei care suferă de această problemă. Dacă vrei să ştii cum poţi ajuta un alcoolic, învaţă cât de mult poţi despre alcoolism şi despre procesul de recuperare din alcoolism. Alcoolicilor nu le place să li se spună ce să facă. Este posibil să ai nevoie de sprijin pentru a face faţă situaţiilor. Există un grup de sprijin gratuit numit "Al-Anon". Acesta oferă ajutor celor aflaţi în relaţii cu alcoolicii, care sunt bolnavi şi au nevoie de afecţiune.
 
Alcoolismul este o boală care poate distruge vieţi şi rupe familii dacă este lăsată netratată. Consecinţele alcoolismului pot fi extrem de teribile, cum ar fi sărăcia, pierderea vieţii sau închisoarea. Şi, deşi sunt disponibile multe resurse pentru a combate boala, cei care trebuie să facă faţă acestei boli sunt, de fapt, membrii familiei alcoolicului. Dacă eşti membru al familiei unui alcoolic şi vrei să ajuţi persoana iubită, care suferă de alcoolism, precum şi pe tot restul familiei, a prietenilor şi pe tine, în acest articol găsiţi modul în care o puteţi face.
 
 
Cum puteţi ajuta un membru alcoolic al familiei
 
Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi pentru a ajuta un membru alcoolic al familiei este să vă informaţi despre această boală. Acest lucru înseamnă să învăţaţi despre semnalele de alarmă, consecinţele potenţiale, activităţile periculoase în care un alcoolic este probabil să se implice, şi, cel mai important, despre resursele disponibile pentru însănătoşire. Fără o înţelegere temeinică a problemei, nu poţi aplica cu succes o soluţie.
 
Fii pregătit!
 
Sunt trei elemente esenţiale pentru care trebuie să te pregăteşti dacă vrei să ajuţi un membru alcoolic al familiei. Primul este să fii capabil să identifici clar care sunt simptomele şi consecinţele pe care le suferă un alcoolic sau le cauzează celorlalţi. Este cel mai bine să vă faceţi o listă cu incidente incluzând date şi ore exacte.
 
Al doilea element este să reuşiţi să vă detaşaţi emoţional de acţiunile alcoolicului. Acest lucru nu înseamnă că nu vă mai pasă de acea persoană, însă trebuie să fiţi pregătit să discutaţi, şi chiar să şi fiţi martor la comportamente distructive fără să vă implicaţi emoţional.
 
Ultimul element este să fiţi capabil să vorbiţi cu alcoolicul fără a fi luat prin surprindere. Trebuie să fii în forma cea mai bună în timpul conversaţiilor, şi, ca şi la şcoală, sunteţi cel mai pregătiţi atunci când nu sunteţi luaţi prin surprindere.
 
 
Vorbiţi cu alcoolicul
 
Acesta este cel mai dificil pas şi este, deasemenea, pasul care va întâmpina, cel mai probabil, rezistenţă. De aceea, mulţi oameni aleg să organizeze o "intervenţie". Aceasta vă ajută şi pe dumneavoastră şi pe alţii afectaţi, chiar mai mult decât în ajută pe alcoolic. Totuşi, o intervenţie poate crea o reacţie de genul "luptă sau fugi", de aceea ar trebui să aveţi o discuţie iniţială faţă-în-faţă, dacă este posibil.
 
Oricum vă decideţi să vorbiţi cu alcoolicul, trebuie să fiţi cât se poate de puţin conflictual şi să-i arătaţi elemente concrete ale problemelor pe care le provoacă. Acesta este rolul listei pe care aţi creat-o mai devreme. O discuţie vagă asupra problemelor pe care le poate cauza băutul nu are deloc acelaşi impact cum îl au exemplele concrete a lucrurilor pe care acesta le-a făcut în perioade de ebrietate.
 
De asemenea, oricât de tentat aţi fi să vorbiţi cu alcoolicul în momentul în care a băut deja, nu vă deranjaţi. Această discuţie poate avea un impact numai când acesta nu a consumat alcool.
 

Oferiţi-i soluţii
Doar faptul că-i spuneţi unui membru al familiei că are o problemă nu este sufficient. Foarte probabil, într-un colţ al minţii sale, acesta ştie deja acest lucru. Ce contează este să-i oferiţi soluţii şi să-i oferiţi ajutor. Fie că asta înseamnă că veţi plăti reabilitarea, că îl veţi duce la un psihiatru sau că faceţi cumpărăturile în locul său, astfel încât să nu fie tentat să-şi cumpere alcool, ajutorul dumneavoastră este esenţial.
 
Ajutaţi-vă şi pe dumneavoastră
În final, este la fel de important să aveţi grijă de dumneavoastră pe cât este de important să aveţi grijă de alcoolicul din familie. Alcoolismul vă afectează şi pe dumneavoastră cel puţin la fel de mult pe cât îl afectează pe alcoolic, mai ales că dumneavoastră sunteţi cel care cheltuiţi resurse (mentale, fizice, economice, etc.) pentru a rezolva problema. Cel puţin, veţi dori să găsiţi oameni pe care să vă puteţi baza pentru a reduce stresul în această perioadă şi este, probabil, o idee bună să apelaţi la serviciile unui psihiatru.
 
Cum ajutaţi un alcoolic.
Alcoolismul este o boală progresivă, potenţial fatală. Dacă nu este tratată, va lua, într-un final, totul de la persoana afectată. Este o boală atât fizică, cât şi psihologică. De foarte multe ori, are loc negarea seriozităţii problemei de către persoana afectată. Foarte rar se întâmplă ca bolnavul să conştientizeze efectele negative profunde pe care le are alcoolul asupra sa şi a persoanelor apropiate.
 
 
TEST DE ALCOOLISM
 
Nu este nici un dubiu că alcoolismul este o boală. Asociaţia medicală Americană şi Asociaţia medicală Mondială susţin amândouă, fără echivoc, că alcoolismul este o boală progresivă, tratabilă şi potenţial fatală. Este o boală care se manifestă atât fizic, cât şi psihic. O persoană alcoolică are un gen de "alergie" la alcool. În acest caz, alergia reprezintă o reacţie anormală a organismului la prezenţa alcoolului în corp.
 
Prima întrebare esenţială ar fi "este această persoană un alcoolic adevărat" sau nu? Aceasta nu este o întrebare uşoară. Cel mai bun mod pentru a determina dacă o persoană suferă de această boală este ca un medic să îi facă o evaluare specializată. Acest lucru, bineînţeles, necesită cooperarea deplină din partea persoanei în cauză. Până cineva nu este dispus să recunoască că are o problemă cu băutul, nu se poate face mai nimic pentru a-l ajuta.
 
 
3 reguli pentru a fi de ajutor
 
  • Regula nr. 1
    AI GRIJĂ DE TINE ÎNSUŢI

    Poate fi foarte uşor să te pierzi în problema altei persoane. Acest lucru este şi mai probabil atunci când acea persoană este un îndrăgit membru al familiei sau un prieten apropiat. Dacă nu eşti atent, vei fi prins în toate problemele lor şi te vei da peste cap.

  • Regula nr. 2
    NU FI PERSOANA "CARE FACILITEAZĂ CONSUMUL"

    Cei care au probleme serioase cu băutul pot fi foarte manipulatori şi autoritari. Nu le permite să profite de tine. NICIODATĂ să nu le împrumuţi bani. Ajutându-i să-şi continue comportamentul de alcoolic sunteţi parte a problemei. Oferiţi-le libertatea de a trăi aşa cum consideră atâta timp cât nu fac rău nici unei alte persoane decât lor înşile.

  • Regula nr. 3
    AU NEVOIE SĂ "ATINGĂ FUNDUL SACULUI"

    Până când o persoană dependentă de alcool nu ajunge "la fundul sacului", nu este pregătită să se însănătoşească cu adevărat. Ce înseamnă să ajungă la fundul sacului este un lucru diferit pentru fiecare persoană. Cu cât îl ajutaţi să treacă peste consecinţele băutului său mai mult, cu atât mai mult veţi încetini alunecarea acesteia către prăpastie, şi, ca urmare, cu atât veţi amâna mai mult momentul în care o să ceară ajutor.

8 elemente de succes pentru ajutorarea unui alcoolic
 
 
  1. - Ar trebui să mergeţi la întâlniri Al-Anon şi să lucraţi programul acestora cu sârguinţă.
  2. - Alcoolicul trebuie să fie de acord să primească ajutor
  3. - Dacă este diagnosticat cu alcoolism, sugeraţi-i să se înscrie într-un program de tratament pentru alcoolism
  4. - După recuperare, trebuie să se ducă la 90 de întâlniri ale Alcoolicilor Anonimi în 90 de zile
  5. - Asiguraţi-i că beneficiază de tot sprijinul dumneavoastră
  6. - Asiguraţi-i că veţi face orice este posibil pentru a-i ajuta
  7. - Creşterea spirituală este izvorul din care se naşte recuperarea pe termen lung
  8. - Lăsaţi-i să lucreze la propriul lor program
 
 
Fiţi hotărât, dar afectuos
 
Să îl faceţi să coopereze poate fi un lucru dificil. Cei mai mulţi oameni care consumă alcool nu se împacă cu ideea că au o problemă. S-ar putea să trebuiască să puneţi relaţia voastră cu ei "în joc". Dacă refuză să coopereze, înseamnă că nu au suferit sufficient "consecinţele" consumului lor de alcool încă. Este foarte rar ca o persoană să accepte să renunţe la alcool până când nu se întâmplă ceva serios ca urmare a acestuia. Consecinţele pot fi legate de căsnicie, de muncă, pot fi probleme de sănătate sau probleme cu legea cum ar fi condusul sub influenţa alcoolului.
 
Cei care beau "prea mult" pot fi la limita alcoolismului, dar cum putem să ne dăm seama când s-a trecut limita către un consum exagerat?
 
Evident, băutul zilnic şi episoadele de pierdere a conştiinţei pot fi indicii foarte bune că există o problemă cu băutul. Însă, veţi fi surprinşi să ştiţi că şi băutorii ocazionali pot fi consideraţi alcoolici.
 
Dacă vreţi să fiţi cât mai de ajutor pentru un alcoolic, învăţaţi cât mai mult despre alcoolism şi procesul de recuperare. Alcoolicilor nu le place să li se spună ce să facă. S-ar putea să aveţi nevoie de susţinere pentru a face faţă acestei situaţii. Există un grup gratuit de susţinere pentru familiile alcoolicilor numit "Al-Anon". Acesta oferă ajutor pentru oamenii aflaţi într-o relaţie cu un alcoolic. Alcoolismul este o problemă medicală tratabilă. Suferinzii de această boală au nevoie de ajutor. Puteţi să consideraţi să faceţi o intervenţie, dacă este cazul.
 
În majoritatea cazurilor, este nevoie de cineva care ţine la ei pentru a-i ajuta. Ajutorul poate varia în funcţie de situaţia fiecărui individ. În unele cazuri, doar o conversaţie în care să vă arătaţi îngrijorarea este cel mai indicat lucru.
 
Este un lucru dificil de ştiut dacă cineva la care ţineţi are o problemă cu drogurile sau cu alcoolul. De obicei, oamenii au dreptul de a-şi trăi viaţa cum cred de cuviinţă. Însă, este un lucru diferit când vine vorba despre droguri şi alcool. În fiecare zi 9125 de oameni mor în lume din cauza unui incident legat de alcool. Arestarea pentru conducerea sub influenţa alcoolului duce acum la închisoare.
 
 
Gândiţi-vă la o intervenţie bine planificată
 
Dacă este necesar, gândiţi-vă la o intervenţie. O intervenţie bine gândită şi bine executată funcţionează. Aceasta este concepută astfel încât să-l "forţeze" pe pacient să fie de acord cu internarea, altfel va suferi consecinţe în viitorul apropiat.
 
Nu este uşor să ştiţi ce să-i spuneţi unei persoane care suferă de alcoolism. Alcoolismul este o disfuncţie cerebrală care are ca rezultat mai multe probleme mentale şi emoţionale. Când cineva este diagnosticat cu alcoolism, acesta trebuie să înceapă procesul de recuperare. Recuperarea din alcoolism este un proces progresiv, care începe cu un tratament de dezintoxicare supravegheat medical. Este absolut necesară această supraveghere medicală deoarece simptomele sevrajului sunt foarte puternice şi pot fi chiar mortale.
 
Odată ce un om şi-a pierdut capacitatea de a-şi controla băutul, este foarte mare şansa ca acesta să fie alcoolic. Nu este nimic ruşinos în a suferi de alcoolism. Unii din oamenii cei mai inteligenţi şi mai faimoşi din istorie au suferit de alcoolism.
 
 
Ce este de făcut?
  
Cel mai bun lucru de făcut pentru a ajuta un prieten sau un membru al familiei care suferă de alcoolism sau de dependenţă de droguri este să ne suni. Noi, la Centrul Victorem din Constanţa ştim exact ce trebuie să facem şi cum. Vom discuta cu dumneavoastră despre cele mai bune opţiuni pe care le aveţi şi veţi putea decide în cunoştinţă de cauză.
 
Câteodată o intervenţie este cel mai adecvat lucru pe care îl puteţi face. Dacă sunt făcute cum trebuie, intervenţiile au întotdeauna succes.
 
Dacă vă decideţi numai să vorbiţi cu persoana în cauză, poate fi o idee bună să fie şi altă persoană de faţă. Este o idee bună să fie cineva care să susţină.
 
Să faceţi o persoană să accepte să primească ajutor pentru problema sa cu dependenţa de droguri sau de alcool poate fi un lucru dificil. De obicei, persoana respectivă neagă până şi faptul că ar exista o problemă, iar, dacă acceptă ideea că există o problemă, aceasta minimizează seriozitatea şi impactul acesteia. Întotdeauna fiţi pregătit cum să răspundeţi şi fiţi informat despre reabilitare, tratament şi procesul de recuperare.
 
Înscrieţi-vă în Al-Anon
 
Dacă aveţi orice fel de relaţie cu un alcoolic, vă recomandăm să vă înscrieţi în Al-Anon. Al-Anon este un grup pentru susţinerea persoanelor aflate în relaţie cu un alcoolic şi este gratuit şi prezent pe tot teritoriul ţării.

Arrowhead Lodge Recovery Family Trauma Functional Alcoholics

  Dacă eşti printre oamenii din această ţară care au un părinte, un bunic, sau alt membru apropriat al familiei care suferă de alcoolism, s-ar putea să te întrebi ce înseamnă istoricul de alcoolism al familiei tale pentru tine. Sunt problemele cu alcoolul parte din viitorul tău? Este riscul de a deveni alcoolic mai mare decât la oamenii care nu au un alcoolic în familie? Dacă da, ce poţi face pentru a micşora riscul?

Multe studii ştiinţifice, inclusiv studii efectuate pe gemeni sau copii ai alcoolicilor, au arătat că factorii genetici influenţează alcoolismul. Aceste studii au arătat că fii alcoolicilor sunt de 4 ori mai predispuşi decât populaţia generală să aibă probleme cu alcoolul. Copii alcoolicilor au, de asemenea, un risc crescut de a avea multe alte probleme comportamentale şi emoţionale. Dar alcoolismul nu este determinat doar de factorii genetici pe care-i moştenim de la părinţi. De fapt, mai mult de jumătate dintre copiii alcoolicilor nu devin alcoolici. Cercetările au demonstrat că mulţi alţi factori influenţează riscul de a dezvolta probleme cu alcoolul. Anumiţi factori cresc riscul, în timp ce alţii îl scad. Genele nu sunt singurul lucru pe care copiii îi moştenesc de la părinţii lor. Cum se comportă părinţii şi cum se tratează reciproc şi cum îi tratează pe copiii lor au influenţă asupra felului în care cresc copiii în familie. Şi aceste aspecte ale vieţii familiale afectează riscul de a dezvolta alcoolism. Cercetătorii cred că riscul creşte dacă o persoană se confruntă cu următoarele dificultăţi:

  • un părinte are depresie sau are alte probleme psihologice
  • ambii părinţi abuzează de alcool sau de alte droguri
  • abuzul de alcool al unui părinte este sever
  • conflicte în familie care duc la agresiune şi violenţă în familie

Vestea bună este că mulţi copii ai alcoolicilor din familiile cele mai zbuciumate nu ajung să aibă probleme cu alcoolul. La fel cum istoricul de alcoolism al unei familii nu garantează că vei deveni alcoolic, nici creşterea într-o familie cu părinţi alcoolici nu o face. Dacă în familie are loc alcoolismul, nu înseamnă neapărat că copilul unui alcoolic va deveni automat alcoolic. Riscul este mai mare, dar nu se întâmplă automat. Dacă eşti îngrijorat că istoricul familiei tale sau viaţa ta de familie te pune în pericol de a deveni alcoolic, avem câteva sfaturi pentru dumneavoastră:
• Evitaţi băutul la vârste precoce
- În primul rând băutul la vârste tinere este ilegal.
- În al-doilea rând, cercetările au arătat că riscul de a avea probleme legate de alcool este mai mare la persoanele care au consumat alcool încă de când erau mici, poate ca rezultat atât al factorilor de mediu, cât şi al factorilor genetici.
• Consumaţi cu moderaţie ca adult - Chiar dacă nu au o istorie în familie de alcoolism, adulţii care consumă alcool, trebuie să facă acest lucru cu moderaţie - nu mai mult de un pahar pentru majoritatea femeilor, şi nu mai mult de două băuturi pe zi pentru bărbaţi, conform Departamentului de agricultură american şi al Departamentului de sănătate. Anumiţi oameni nu ar trebui să bea deloc printre care se numără femeile gravide, sau care vor să devină gravide, alcoolicii în recuperare, şoferii, cei care iau anumite medicamente sau oamenii cu anumite probleme medicale.

Oamenii cu o istorie familială de alcoolism, care au un risc crescut de a deveni dependenţi de alcool, trebuie să bea, chiar şi cu moderaţie, cu mare atenţie. Să consume cu moderaţie poate fi mai greu pentru ei decât pentru oamenii fără aceste probleme în familie. Odată ce o persoană a trecut de la băutul social la băutul în cantităţi mari, riscul problemelor sociale (de exemplu, condusul sub influenţa alcoolului, violenţă, traumă) şi al problemelor medicale (de exemplu, boli ale ficatului, leziuni cerebrale, cancer) cresc foarte mult.

Vorbeşte cu un cadru medical - discută îngrijorările tale cu un doctor, o asistentă, sau orice alt cadru medical. Aceştia îţi pot recomanda grupuri sau organizaţii care te pot ajuta să eviţi probleme cu alcoolul. Dacă eşti un adult care a început să bea, un cadru medical poate să evalueze probleme tale legate de alcool, şi să stabilească dacă trebuie să micşorezi consumul de alcool şi cum este cel mai bine să faci acest lucru. Apelează cu încredere la Centrul Victorem, centru pentru tratarea dependențelor - alcool, droguri, jocuri de noroc, etc., pe care-l poţi găsi în Constanţa la adresa: Strada George Enescu, nr. 12, telefon: 0755 103 992.

danger overeating 1 

Ce se întâmplă când mâncatul compulsiv nu este tratat?
 
Sentimentele de ruşine care îi fac pe mulţi să păstreze mâncatul excesiv secret pot avea un impact negativ asupra stării fizice, emoţionale şi sociale şi pot duce la insomnie, tendinţe suicidale, depresie, anxietate, abuz de substanţe şi alte probleme de sănătate, toat cu un impact major asupra sănătăţii.
 
De-a lungul timpului, mâncatul în exces ne transformă trupul şi ne duce la obezitate, care este cauza câtorva probleme medicale. Unele dintre cele mai frecvente probleme asociate cu obezia sunt:

  • diabetul zaharat
  • boli ale vezicii biliare
  • colesterolul crescut
  • presiunea arterială crescută
  • boli ale inimii
  • anumite tipuri de cancer
  • osteoartitra
  • dureri ale muşchilor şi ale încheieturilor
  • probleme gastrointestinale
  • apnee în somn
danger overeating 4Sfaturi pentru a depăşi mâncatul compulsiv
 
Unul dintre cele mai importante lucrui pe care trebuie să-l faceţi pentru a scăpa de mâncatul compulsiv este să vă creaţi un nou mod de viaţă şi să vă dezvoltaţi o nouă relaţie cu mâncarea - una care se axează pe aportul nutritiv al mâncării, şi nu pe starea voastră emoţională. Mâncatul sănătos înseamnă să vă plănuiţi şi să vă preparaţi mâncare bine proporţionată din timp, să alegeţi mâncăruri sănătoase când mâncaţi în oraş, să ascultaţi de trupul vostru şi să renunţaţi la tiparul mâncatului emoţional.
 
Trebuie să abordaţi problema proactiv, creându-vă un grup de suport solid, menţinând o relaţie strânsă cu familia şi cu prietenii şi să vă liniştiţi emoţiile practicând tehnici de ralaxare. Toate acestea sunt strategii de viaţă minunate pentru a fi implementate în rutina voastră zilnică, astfel încât să învinge mâncatul haotic.
 
 
Şapte sfaturi utile pentru a birui în lupta cu dependenţa de mâncare:
  1. Nu săriţi pestr micul dejun - Daţi-i un imbold metabolismului vostru începând fiecare zi cu un mic dejun sănătos. Să săriţi peste acesta duce deseori la situaţia în care mâncaţi foarte exagerat în restul zilei.

  2. Nu ţineţi "junk food" în casă - Cel mai uşor mod de a evita mâncatul prostiilor, a deserturilor şi a mâncării nesănătoase este, care de multe ori sunt declanşatoare pentru mâncatul compulsiv.

  3. Nu ţineţi dietă - Ideea de abţinere şi înfometare care este ataşată dietelor stârneşte inpulsuri mari de a mânca în exces. În schimb, gândiţivă cum puteţi avea grijă de corpul vostru mâncând alimente nutritive în moderaţie.

  4. Faceţi exerciţii în fiecare zi - În afară de faptul că vă ajută să slăbiţi, exerciţiile vă aduc şi multe beneficii emoţionale cum ar fi creşterea naturală a bunei dispoziţii, ambele ajutându-vă să vă abţienţi de la mâncatul emoţional.

  5. Învăţaţi şi practicaţi metode de a scăpa de stres - Aceat tip de tehnici vă vor ajuta foarte mult în timpul momentelor voastre cele mai dificile. Fie acasă, fie la muncă, atunci când simţiţi că nivelul de stres devine copleşitor, găsiţi un loc liniştitor în care să practicaţi aceste tehnici pentru a apela la răspunsul natural de relaxare şi a vă elibera de stres.

  6. Faceţi din o dietă echilibrată şi nutritivă un stil de viaţă - Mâncarea sănătoasă nu înseamnă că trebuie să renunţaţi la mâncarea pe care o iubiţi. Înseamnă să vă alegeţi mâncarea înţelept, astfel încât să vă îmbunătăţiţi sănătatea şi să aveţi un nivel crescut de energie.

  7. Experimentaţi cu o varietate mare de mâncăruri - Este momentul în care să încercaţi mâncăruri noi şi să gustaţi cât mai multe dintre legumele şi fructele pe care le găsiţi. Mâncatul sănătos este o excelentă oportunitate de a vă extinde orizonul culinar, degustând noi preparate. Întrucât veţi şti că ceea ce mâncaţi este sănătos atât pentru trup, cât şi pentru suflet, acest lucru vă va imbunătăţi şi starea de spirit, ceea ce va face mai puţin probabil să mâncaţi excesiv mai târziu.
 

danger overeating 1
O friptură de porculeţ făcută "ca la mama acasă", nişte cartofi prăjiţi cu parmezan ras, o plăcintă de brânză şi alte deserturi care conţin o sumedenie de calorii, făcute din făinoase sunt o sursă de confort care îi tentează pe toţi oamenii să mănânce în exces. Sezonul sărbătorilor şi alte ocazii speciale sunt mereu atât o ocazie de bucurie, cât şi o sursă de stres enorm pentru toţi cei care suferă de mâncatul compulsiv. Aceasta continuă până după revelion, un moment în care se iau cele mai multe decizii - majoritatea având în vedere revenirea într-o formă fizică bună.

Mulţi oameni sunt capabili să se oprească după o bucată de plăcintă făcută de mama, însă alţii, care suferă de boala mâncatului compulsiv, nu pot să se oprească din mâncat. În acest fel, această plăcintă se transformă într-o reacţie în lanţ în care nu poate să se oprească din consumat dulciuri, având nevoie de tot mai multe dulciuri pentru a-şi potoli poftele.

"Această plăcintă deschide ecluza pentru o poftă lacomă, iar mulţi dintre noi ne-am petrecut vacanţă după vacanţă încercând să ne spunem că ne satisfacem doar o mică poftă", spune Dr. Denise Lamothe, un psiholog de renume, expert în mâncatul emoţional şi psiholog rezident pentru Bach Original Flower Remedies. "În schimb, mâncăm până nu mai putem, nu numai în timpul sărbătorilor, ci până după anul nou."

Cât de răspândit este Mâncatul Compulsiv?

Boala mâncatului compulsiv le afectează pe aproximativ 3,5% dintre femei şi pe aproximativ 2% dintre bărbaţi, fiind o boală a mâncatului compulsiv mai frecventă decât anorexia sau decât bulimia. Şi nu toţi cei care suferă de mâncat compulsiv sunt obezi sau supraponderali.

Pericolul este că majoritatea celor care suferă de această boală nu apelează la ajutor decât atunci când au devenit obezi şi au probleme grave de sănătate.

danger overeating 2

Legătura dintre mâncatul emoţional şi dependenţa de mâncare

Fie că este vorba de încălzirea unei porţii uriaşe de ciorbă după o zi lungă la muncă sau de o porţie exagerată de ciocolată după o ceartă cu sufletul tău pereche, mâncatul emoţional este metoda pe care mulţi oameni au găsit-o pentru a trece peste stres. Acest lucru se întâmplă când mâncarea devine modalitatea principală cu ajutorul căreia trecem peste situaţii stresante, însă se tradansformă rapid în kilograme în plus, obezitate şi apoi în boala dependenţei de mâncare în sine.

Mâncatul emoţional este, de foarte multe ori, folosit pentru:

  • A înlocui un gol în viaţă
  • A te simţi mai bine sau a-ţi ridica moralul
  • A te calma sau a-ţi linişti nervii
  • A fugi de probleme
  • A face faţă stresului sau problemelor
  • A-şi oferi o recompensă

De multe ori oamneii care suferă de boala mâncatului compulsiv fac tot ce pot pentru a îşi ascunde problemele de alţii astfel încât să evite jena şi să reuşească să îşi facă timp pe ascuns astfel încât să mănânce când nu este nimeni în jur. Dacă credeţi că aveţi această problemă, sau cineva din jurul vostru are această problemă, acestea sunt 6 simptome la care să fiţi atenţi:

  • Incapacitatea de a te opri din mâncat sau de a controla ce mănânci
  • Mâncatul cantităţilor uriaşe de mâncare cu o viteză uriaşă
  • Continuarea de a mânca chiar şi atunci când te-ai săturat
  • Ascunderea mâncării astfel sau stocarea acesteia astfel încât să poţi să mănânci oricând
  • Mâncatul normal atât timp cât sunteţi cu alţii, urmat de îmbuibare odată ce ai rămas singu
  • Mâncatul haotic pe tot parcursul zilei, fără nici un orar stabilit pentru mese

danger overeating 3