Disfuncţii ale dorinţei sexuale
 
  Disfuncţiile dorinţei sexuale sunt o problemă psihiatrică care se manifestă prin lipsa dorinţei pentru activitate sexuală pe o perioadă lungă de timp.
 
 Definiţie
 
  În DSM-5 - Manualul de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale - Disfuncţiile Dorinţei Sexuale au fost împărţite în două categorii: Disfuncţii ale excitării la femei şi Tulburare hipoactivă a dorinţei sexuale la bărbaţi. Ambele se referă la un nivel scăzut de interes sexual care are ca rezultat eşecul de a iniţia sau de a răspunde la avansuri sexuale. Nici una dintre aceste condiţii nu poate fi diagnosticată dacă problema principală este o "diferenţă de dorinţă" în care un partener îşi doreşte mai multă activitate sexuală decât celălalt; în schimb, aceste probleme sunt diagnosticate când simptomele au loc timp de cel puţin cinci luni şi cauzează suferinţă semnificativă clinic pentru pacient.
 
Diagnosticul de disfuncţie a dorinţei sexuale la bărbaţi şi la femei se referă la lipsa, sau diminuarea, apetitului sexual sau a activităţii sexuale. Acest lucru poate include lipsa gândurilor sexuale sau a fanteziilor sexuale, reducerea sau absenţa plăcerii în timpul actului sexual şi absenţa sau reducerea interesului pentru erotic.
 
Disfuncţii ale excitării la femei şi Tulburare hipoactivă a dorinţei sexuale la bărbaţi pot fi ambele diagnosticate ca probleme generalizate, adică pot fi probleme generale pentru orice partener sau situaţie. Acestea pot fi, deasemenea, situaţionale, adică apar numai la anumite tipuri de stimulări, de situaţii sau la anumiţi parteneri.
 
Frecvenţa disfuncţiei excitării la femei este necunoscută, chiar dacă femeile mai în vârstă declară mai puţină suferinţă din cauza faptului că au mai puţină dorinţă sexuală decât femeile mai tinere. La bărbaţi, se estimează că 6% din bărbaţii tineri( cu vârstă între 18 şi 24 de ani) şi 41% din cei mai în vârstă( cu vârstă între 66 şi 74 de ani) au probleme datorită dorinţei sexuale. Numai 1,8% din bărbaţii cu vârste între 16 şi 44 de ani, însă, au probleme persistente care durează mai mult de o lună.
 
 Simptome
 
  Din simptomele disfuncţiei excitării la femei fac parte următoarele:
 
  •  Interesul scăzut sau lipsa de interes în activitatea sexuală
  •  Absenţa sau activitatea scăzută a fanteziilor sexuale
  •  Iniţierea activităţii sexuale este scăzută sau lipseşte
  •  Absenţa sau scăderea plăcerii sau a excitării în timpul majorităţii activităţilor sexuale
  •  Absenţa sau reducerea  sau a excitării ca răspuns la activitatea internă sau externă, cum ar fi încercarea unui partener de a iniţia contactul sexual
  •  Absenţa sau reducerea senzaţiilor genitale sau neesenţiale în timpul activităţii sexuale
 
Pentru a îndeplini condiţiile de disfuncţie a excitării la femei, simptomele trebuie să fie prezente pentru cel puţin şase luni şi să cauzeze suferinţă semnificativă pentru pacient.
 
 
Din simptomele Tulburării hipoactive a dorinţei sexuale la bărbaţi fac parte următoarele:
 
  •  Reducerea sau absenţa gândurilor sau a fanteziilor sexuale
  •  Reducerea sau absenţa dorinţei pentru activităţi sexuale
 
La fel ca în cazul disfuncţiei excitării la femei, simptomele trebuie să fie prezente de cel puţin şase luni şi să cauzeze suferinţă semnificativă pentru pacient.
 
Ambele aceste probleme pot fi diagnosticate ca probleme care ţin toată viaţa sau ca probleme dobândite care au apărut după o perioadă de activitate sexuală normală.
 
 Cauze
 
  Schimbări ale dorinţei sexuale de-a lungul timpului sunt fireşti, iar aceastea pot fi mai intense sau mia scăzute în funcţie de evenimentele din viaţa personală şi de problemele legate de partener. Când lipsa interesului pentru activităţi sexuale durează mai mult de şase luni şi cauzează suferinţă seminficativă, însă, criteriile pentru disfuncţii de dorinţă sexuală pot fi îndeplinite.
 
Câţiva dintre factorii de risc pentru instalarea disfuncţiilor dorinţei sexuale sunt:
 
  •   Atitudinea negativă despre sexualitate
  •   Dificultăţi în relaţie( comunicare deficitară, abuzuri)
  •   Probleme de funcţie sexuală a partenerului
  •   Probleme din copilărie
  •   Probleme medicale( diabet zaharat, disfuncţii tiroidiene)
  •   Boli endocrine (hyperprolactinemia)
  •   Probleme erectile
  •   Un istoric de abuz fizic sau emoţional
  •   Alte probleme psihiatrice( depresie, anxietate)
  •   Efecte secundare ale medicamentelor
  •   Probleme legate de stres (pierderea slujbei, pierderea unui apropiat)
  •   Consumul de alcool
  •   Tratamente medicale
Tratamentul pentru disfuncţiile dorinţei sexuale poate include psihoterapie şi medicamentaţie. Cercetările continuă în mod curent pentru a descoperi şi evalua noi medicamente.
 
Tratamentul trebuie individualizat - unele cupluri au nevoie de consiliere relaţională sau maritală înainte de se focaliza pe îmbunătăţirea activităţii sexuale.
 
Desigur, multe cupluri au nevoie să se concentreze pe îmbunătăţirea activităţii sexuale însăşi şi, prin educaţie şi prin muncă, pot să îmbunătăţească varietatea şi durata de timp acordată activităţilor sexuale.
 
Prevenţie
 
  Un lucru care ajută la prevenţia problemelor cu dorinţa sexuală este să vă luaţi timp pentru intimitate asexuală. Cuplurile care îşi rezervă timp pentru vorbitul faţă în faţă sunt mai probabil să ajungă la dorinţă sexuală. La fel, să vă rezervaţi timp înainte de a ajunge la extenuare, vă va încuraja apropierea şi dorinţa sexuală. Cuplurile pot separa mental sexul şi afectivitatea, astfel încât nici unul să nu aibă teamă să fie afectiv zilnic.
 
Cititul cărţilor sau mersul la cursuri despre comunicarea în cuplu sau despre masaje pot, al fel, să încurajeze sentimentele de apropiere. Pentru unele cupluri, cititul unor nuvele sau vizionatul unor filme cu conţinut romantic sau sexual pot să ajute dorinţa sexuală.
 
Dorinţa sexuală scăzută poate să indice sănătatea emoţională scăzută a unei relaţii. În cazul unei relaţii de dragoste, dorinţa sexuală scăzută poate să-l facă pe partener să se simtă în mod repetat rănit şi respins, ducând la sentimente finale de resentimente şi mai apoi la distanţare emoţională.
 
Sexul este un lucru care, pentru majoritatea cuplurilor, fie le întăreşte relaţia sau creează o ruptură care îi va despărţi cu timpul. Când un partener este mult mai puţin interesat de sex decât celălalt, ajutorul profesional este recomandat înainte ca relaţia să ajungă tensionată.
 
7c464969a82f29d2e536ff06a62b713d

sex addiction
 
 
10 semne că eşti dependent de sex
 
 
Sexul începe să devină o adevărată problemă pentru tine? Aceasta este o listă lungă de semnalmente la care trebuie să fiţi atenţi.
 
Deci îţi place să faci sex. Foarte bine. Sexul este foarte bun. Poate ţi-ai iubit foarte mult soţia, dar aceasta a plecat după ce te-a prins făcând sex cu bona. Poate te descurcai de minune la serviciu, dar ai fost concediat după ce ai fost prins la birou privind pornografie şi masturbându-te. Poate te întrebi dacă ai vreo problemă. Sau poate, ca multă altă lume, ai ştiut mereu că ai o problemă, şi te gândeai că cel mai important lucru este să nu afle nimeni, niciodată.
 
Această listă este scrisă pentru bărbaţi heterosexuali, dar se aplică tuturor, inclusiv femeilor sau comunităţii LGTB.
 
Dacă nu ai nici o caracteristică de pe listă, bravo. Nu trebuie să îţi faci griji. Dacă ai între una şi trei caracteristici de pe listă, trebuie să te controlezi şi să ai grijă la ce se întâmplă în viaţa ta. Dacă ai mai mult de trei, trebuie să-ţi găseşti pe cineva cu care să vorbeşti şi ar trebui să faci lucrul ăsta repede.
 
 
  •  Duci o viaţă dublă 
    Asta este un lucru, până la un anumit punct, normal. Poate îţi înşeli nevasta în continuu şi minţi despre unde te afli şi cum îţi cheltui banii. Acest lucru, în sine, nu te face dependent. Dar, dacă ai secrete sexuale pe care refuzi să le împărtăşeşti cu oricine, sau dacă încerci să-ţi petreci o sărbătoare cu două femei diferite, atunci ceva este foarte deplasat. Sexul şi înclinaţiile sexuale sunt private, dar, dacă toată viaţa ta s-ar prăbuşi dacă oamenii ar şti ce faci de fapt, atunci ai cel puţin un început de problemă.
  • Îi exploatezi pe alţii pentru sex
    Probabil eşti un om bun. Eşti blând cu copii şi cu animalele, ai plâns la ultimul film de dragoste vizionat. Când iubita ta îţi spune problemele ei o asculţi cu adevărat. 
    Însă când vine vorba de sex, nu îţi mai pasă de loc de oameni. Ei sunt doar obiecte pe care le foloseşti ca să-ţi satisfaci nevoile, sau jucării cu care să te joci. Nu îţi pasă ce se întâmplă cu ei după ce termini cu ei, şi ai face orice ca să-ţi facă pe plac.
  • Viaţa te este mereu în criză
    Deoarece sexul este principala ta prioritate, orice alt lucru în viaţa ta este mereu o debandadă. La muncă, îţi petreci majoritatea timpului încercând să faci sex cu şefa, iar după ce reuşeşti, încerci să te întâlneşti cu tipa nouă la o cafea. După ce termini şi cu aceasta îţi pui ochii pe tipa care lucrează în colţul opus de tine.
    Dacă reuşeşti să rămâi angajat, eşti mereu falit, şi îţi faci două cărţi de credit, de care nevasta nu ştie, astfel încât să păstrezi aparenţele cu iubitele tale.
  • Eşti mereu interesat de sex
    Nu vorbim despre lucruri de genul "Mamă uite ce fund are tipa aia!" Vorbim despre condiţii în care nu te poţi concentra mai mult de 10 minute fără să te întorci în fantezia ta. Sau, dacă nu eşti în fantezie, îţi planifici următoarea mişcare. Asta în cazul în care nu faci sex chiar în momentul de faţă. Acest lucru te ruşinează, iar pentru a lupta împotriva acestui lucru te întorci imediat în fantezia ta.
  • Faci sex fără a ţine cont de potenţialele consecinţe
    Eşti scăpat de sub control. Soţia este la etaj, iar tu i-o tragi celei mai bune prietene a ei pe canapea. Nu e de ajuns să faci sex cu o colegă de serviciu; trebuie s-o faci pe biroul şefului. Tocmai ţi-ai cheltuit banii din ipotecă la clubul de strip-tease, sau cu o damă de companie agăţată pe net.
Dacă faci lucruri care te vor ruina pe viitor, şi ştii că te vor ruina pe viitor, atunci viaţa ta sexuală a trecut limita şi este acum o adevărată problemă.
 
  • Perversiunile tale trebuie să fie hrănite din ce în ce mai mult
    Unor oameni le plac lucrurile mai ciudate, altora nu. Sunt multe lucruri pe care oamenii le fac pentru a se excita, şi dacă îţi place să fii legat, sau să îţi plimbi prietena în lesă nu este o problemă. Problema este dacă fantezia ta devine toată viaţa ta, şi dacă trebuie să mergi din ce în ce mai departe pentru a te aprinde. Ceea ce începe ca o distracţie, poate deveni ceva foarte distructiv după un timp.
  • Te masturbezi tot timpul
    Şi chiar vreau să spun tot timpul. Începi dimineaţa, continui în pauza de prânz şi termini înainte de culcare. Câteodată te masturbezi chiar după sex - cu partenerul tău epuizat lângă tine. Este doar un semn că sunt nişte probleme, nu o judecată. Dar, dacă faci asta de peste 20 de ori pe săptămână, atunci eşti dependent de sex.
  • Relaţiile tale sunt mereu complicate
    Cuvântul cheie este "mereu". Ştii mereu că relaţiile tale se termină pentru că mereu faci ceva nebun legat de sex. Este doar o problemă de timp până când faci ceva total deplasat, eşti prins, şi rămâi singur. Nu poţi să-ţi înveţi lecţia. Este un stil de viaţă. Nu este că "Am fost prins înşelând-umi prietena şi am fost părăsit." Este că mereu înşeli; ştii că vei fi prins şi nu poţi să te opreşti. 
  • Te simţi lipsit de putere
    Îţi pierzi controlul şi nu poţi să te abţii. Încerci să te abţii, dar eşuezi de fiecare dată. Încetul cu încetul pierzi totul. Continui până pierzi totul, până rămâi întins într-un colţ îngeniuchiat, până simţi că mori. Nu trebuie să ajungi în situaţia asta. Vorbeşte cu cineva în care ai încredere înainte să ajungi. 
  • Te urăşti
    Dacă nu eşti un sociopat şi treci prin viaţă rănind alţi oameni şi distrugându-te pe tine însuţi, ai să începi să te dispreţuieşti destul de mult. Şi, cea mai rea parte, eşti sigur că, dacă îi spui cuiva cine eşti cu adevărat şi ce faci, acesta o să te urască, de asemenea.

Dacă, după ce citeşti acest text, crezi că s-ar putea să fii dependent de sex, vorbeşte cu cineva în care ai încredere. Dacă nu există cineva în care ai încredere, vorbeşte cu un consilier. Nu este uşor să găseşti ajutor, iar, dacă nu trăieşti într-o zonă urbană, nu vei găsi pe cineva care să aibă măcar o mică specializare în domeniu. Însă asta nu este un motiv, sau scuză, de a continua să te comporţi în acelaşi mod.

 

gambling addict 01
Milioane de oameni fac asta. Din păcate, unii nu ştiu când să se oprească. Şi, din păcate pentru ei, jocurile de noroc nu sunt adesea recunoscute ca o dependenţă adevărată.
 
În primăvara anului trecut, Mark Alonzo stătea în camera sa de hotel din Las Vegas, numărându-şi câştigurile. Era acolo pentru petrecerea de burlaci a cumnatei sale - cel puţin aşa şi-a spus, atunci când a decis să participe. Dar, pe măsură ce noaptea trecea, a pierdut legătura cu grupul său. Aceştia au plecat în cluburi şi la spectacole, în timp ce el a rămas în urmă jucând poker la o masă cu 50 dolari deschiderea.
 
Şase ore mai târziu, reuşise să câştige peste 8.000 de dolari. Însă, a doua zi, a pierdut peste 11.000 de dolari.
 
gambling addict 02
 
Când dependenţa preia controlul
 
"Îmi amintesc cum mă întorceam în camera de hotel şi vedeam restul tovarăşilor cum stăteau în jurul apartamentului", îşi aminteşte Alonzo. "Păreau că şi-au petrecut timpul frumos, dar eu mă simţeam groaznic. Mi-am pierdut o mare parte din economii şi nu am dormit o zi şi nici nu am făcut duş de două. Nu eram sigur ce aveam de gând să fac sau pe cine să sun."
 
"Pe cine poţi suna, când nu ai nicio idee cum îţi vei plăti chiria atunci când te întorci din vacanţă?"
 
La aeroport am avut norocul să văd un poster al Jucătorilor Anonimi, care punea câteva dintre cele 20 de întrebări ale lor:
 
  • Ai simţit vreodată remuşcări după jocurile de noroc?
  • Ai jucat mai mult timp decât ai plănuit?
  • Te-ai gândit vreodată la auto-distrugere sau sinucidere ca urmare a jocurilor?
Ultima fază l-a marcat pe Alonzo în mod remarcabil. "În tot timpul zborului spre casă", spune el, "am avut sentimentul că singurul lucru pe care-l mai pot face este să mă omor... ştiu că sună stupid şi mult prea dramatic, dar m-am gândit într-una la asigurarea mea de viaţă".
 
 
Decizia de a primi ajutor
 
Odată singur acasă, Alonzo a ales să sune la linia telefonică a Jucătorilor Anonimi. Cei de acolo l-au îndrumat la întâlniri ale grupurilor locale, de sprijin. El a început programul în 12 paşi şi a decis să apeleze şi la ajutor profesionist, terapeutic pentru a face faţă stresului pierderii a 11000 de dolari. Soţia sa s-a alăturat grupului GAM-ANON, un grup pentru membrii familiei jucătorilor compulsivi.

gambling addict 03
 
Alonzo nu a mai intrat într-un cazinou de cinci ani. Dar totuşi, acum cinci ani, acest lucru părea atât de normal.
 
"Părinţii mei o făceau. Prietenii mei o făceau. Nu era nimic în viaţa mea care să-mi arate că fac un lucru greşit", spune el.
 
Doctorul Kayte Conroy, Consilier Certificat de Reabilitare şi Consilier pentru Sănătate Mintală al "Programului de Consiliere şi Reabilitare" la Universitatea New York de la Buffalo, explică faptul că jocurile de noroc reprezintă atât o problemă financiară, cât şi o problemă de dependenţă care pur şi simplu nu primeşte atenţia de care are nevoie.
 
"Jocurile de noroc sunt, în general, mai acceptate în societatea noastră decât orice altă dependenţă din mai multe motive. De exemplu, multe forme de jocuri de noroc sunt sponsorizate şi promovate atât de Biserică, cât şi de stat, iar comportamentul jucătorilor de noroc în sine nu dăunează fizic la fel cum dăunează alcoolul sau alte droguri."
 
Jocurile de noroc sunt, de asemenea, o dependenţă ascunsă. Chiar şi excluzând faptul că nu prezintă simptome fizice, oricine poate juca anonim sume mari de bani online. Un studiu realizat de Centrul Naţional pentru Jocuri Responsabile din 2011 arată că 75 la sută dintre studenţi au jucat la un moment dat pe parcursul acelui an, iar studiul efectuat de Universitatea din Buffalo arată că 80 la sută dintre adulţi joacă pe tot parcursul anului.
 
În mod normal, până când repercusiunile financiare nu ajung să creeze probleme adevărate, jucătorul nu este identificat ca dependent. "Unii au pierdut ceea ce este o adevărată avere pentru ei, deci nu este neapărat vorba de o sumă anume", spune Conroy. Pentru a putea juca la noroc, "jucătorii problemă pot face bani cheltuindu-şi poliţa de asigurare de viaţă, contul de pensionare, făcându-şi credite bancare, cheltuind banii de salariu sau alte împrumuturi".
 
Obiceiul mamei mele de a juca la noroc a durat 15 ani înainte să caute ajutor, iar dependenţa a costat-o mai mult de 50000 de dolari.
 
    "Ea nu a reuşit să recunoască că are nevoie de ajutor nici atunci când şi-a pierdut casa şi a declarat faliment. Zece ani mai târziu, este încă în recuperare."
 
Fiind copilul ei, sunt întotdeauna conştient de cât de uşor este să cad în aceleaşi capcane. Am evitat cazinourile, biletele la loterie şi pariurile sportive. De asemenea, mă feresc de băut, de fumat şi de alte potenţiale dependenţe, gândindu-mă că problemele mamei mele ar putea deveni şi problemele mele.
 
Majoritatea persoanelor participă la jocurile de noroc într-o formă sau alta. Dar adevărul este că există o lume acolo, unde, odată puşi banii pe masă, nu mai sunt văzuţi niciodată - şi o lume în care averile sunt pierdute într-un ritm alarmant la sunetul unui clopoţel. Iar bărbaţii şi femeile ajung să plece buimăciţi din aceasta, fără să ştie ce i-a lovit.
 
gambling addict 04

 gambling addiction 05
 
Dependenţa apare deoarece jocurile de noroc devin noul "normal".
 
Receptorii dopaminici continuă să se reducă şi, în cele din urmă, circuitul dopaminei devine indiferent. Acest deficit de dopamină înseamnă că, atunci când stimulul este absent, se produce şi sevrajul şi depresia: efecte secundare ale creierului care încearcă să se reconfigureze şi să revină la normal.
 
Astfel, dependentul rămâne blocat în "purgatoriu": trebuie să continue cu jocurile de noroc pentru a evita sevrajul şi depresia, dar din cauza toleranţei nu mai simte nici o euforie generată de dopamină. Jocuri de noroc excesive sunt acum necesare pentru a rămâne în "noul lor normal".

gambling addiction 03
 
Toate acestea presupun, ca individul să practice jocurile de noroc suficient de mult timp, astfel încât receptorii de dopamină să ajungă la o astfel de etapă. Cu siguranţă o persoană va recunoaşte după un timp că nu poate câştiga şi este mai bine să renunţe înainte de a-şi pierde toţi banii, nu? Ei bine, oamenii predispuşi la dependenţa de jocuri de noroc nu sesizează această logică.
 
În primul rând:
Pe măsură ce se dezvoltă dependenţa, căile neuronale ale cortexului prefrontal slăbesc, ceea ce, după cum am învăţat, controlează mai devreme luarea deciziilor, impulsurile şi funcţia cognitivă. Căile slăbite fac ca impulsurile şi poftele să fie mai greu de suportat, adică sunt activate din ce în ce mai des.
 
În al doilea rând:
Factorii psihologici îi obligă să continue să joace.
 
Există cinci factori psihologici care pot afecta un jucător şi îl pot obliga să continue să joace, până în punctul în care devine dependent:
 
  • Consolidare parţială.
  • Eroarea disponibilităţii.
  • Eroarea jucătorului.
  • Iluzia controlului.
  • Aversiunea pentru risc.
Consolidarea parţială
Se referă la momentul în care acţiunile pe care le ia o persoană nu sunt recompensate 100% din timp şi nici nu produc 100% din timp rezultate negative. Acesta este motivul pentru care jocurile de noroc îi fac pe anumiţi oameni să continue să joace: jucătorul îşi dă seama că are o şansă de a câştiga, oriunde între 0% şi 100%. În mintea lor, o pierdere sau o serie de pierderi sunt doar o parte a procesului şi trebuie să continue pentru a câştiga, în cele din urmă. Se aşteaptă să câştige la un moment dat, iar această aşteptare îi motivează să continue să joace.
 
Eroarea disponibilităţii
Acest lucru se referă la momentul în care oamenii supraestimează probabilitatea ca ceva să se întâmple, deoarece mintea lor poate produce imediat exemple când s-a întâmplat. În cazul jocurilor de noroc, acest lucru ar putea fi atunci când individul a văzut la ştiri, poveştile oamenilor care au câştigat la Loto sau când au văzut oameni în cazino câştigând sume mari. S-ar putea să fie chiar şi amintirea unui moment în care au avut un şir norocos de victorii. Astfel, ei cred că şansele lor de a câştiga sunt mai mari decât sunt în realitate.
gambling addiction 06
  
Eroarea jucătorului
Jucătorii de noroc consideră că şansele de a câştiga cresc cu fiecare pierdere, dar acest lucru este complet neadevărat.

Şansele de a câştiga nici nu "cresc", nici nu "scad", atunci când cineva participă la jocuri de noroc. Şansele nu funcţionează prin extragerea dintr-un număr prestabilit de pierderi sau victorii. Fiecare joc este un eveniment nou, izolat şi are exact aceleaşi şanse de câştig sau de pierdere, ca cel precedent.

Gândeşte-te cum ar fi aruncarea unei monede. Dacă îţi pică stema de 7 ori la rând, asta nu face ca şansa de a pica cap să fie mai mare de 50%. Fiecare aruncare are întotdeauna şansa de 50%. Creierul nostru încearcă să raţionalizeze improbabilitatea obţinerii a 7 steme la rând, spunând că se va "echilibra" cu un cap la următoarea aruncare.

Şansa nu are nici o metodologie, dar jucătorii cred, adesea că are. Ei cred că următoarea lor mână de cărţi este "datoare" să fie bună pentru că toate cele precedente au fost atât de proaste sau că maşina la care joacă este "datoare" să plătească, iar această mentalitate defectuoasă îi îndeamnă să continue să joace.
 
 Iluzia controlului
Mulţi jucători cred, de asemenea, (în mod fals) că pot avea o anumită influenţă asupra şanselor. Acest lucru poate fi mai pronunţat în funcţie de tipul jocului la care participă - unul în care există un anumit nivel de control datorită alegerilor (cum ar fi numărul/culoarea pe care să parieze sau cărţile pe care trebuie să le elimine), dar, în orice caz, tot şansa este principala forţă motrice care decide dacă cineva câştigă sau pierde.

Oamenii doresc să simtă că deţin controlul - este în natura umană - aşa că frustrarea jocurilor de noroc imprevizibile poate face o persoană să se convingă că poate exercita un anumit control asupra ei. De exemplu: aruncarea zarurilor într-un anumit mod, aşezarea pe scaun într-un anumit loc sau purtarea unui articol de îmbrăcăminte "norocos".
 
 
Aversiunea pentru risc
Oamenii sunt mai sensibili la pierderi decât la câştiguri de valoare egală. De exemplu, pierderea unei bancnote de 10 lei generează o reacţie emoţională mai puternică decât găsirea uneia de 10 lei. Acesta este motivul pentru care mulţi jucători investesc nelimitat, timp şi bani în încercarea de "a recupera" pierderile anterioare sau de a atenua sentimentul de dezamăgire sau frustrare printr-o victorie. În acest mod, câştigarea devine mai puţin legată de emoţie şi mai mult despre "a recupera" pierderile, aşa că rămâne blocat într-un cerc vicios.

 
Aceşti factori psihologici, combinaţi cu predispoziţiile genetice, înseamnă că o persoană poate cădea cu uşurinţă pe o pantă alunecoasă în dependenţă atunci când participă la jocuri de noroc.
gambling addiction 07
De asemenea, este incredibil de dificil, pentru o persoană, să ştie când are o problemă. O dependenţă a jocurilor de noroc este adesea însoţită de negare şi de o viziune nerealistă asupra lucrurilor.
 
Din fericire, există o mulţime de informaţii online despre identificarea unui jucător-problemă şi există ajutor pentru aceştia. Dacă bănuiţi că cineva ar putea fi dependent de jocuri de noroc, solicitaţi sfaturi şi asistenţă. Orice dependenţă poate fi depăşită.
 

 gambling addiction 05
Atunci când un individ continuă să joace, mai mulţi factori ar putea fi de vină, iar lucrurile devin complicate. Să le luăm pe rând:
 

Unii oameni au predispoziţie pentru dependenţă.


Cercetările arată că jucătorii cu probleme şi dependenţii de droguri au adesea predispoziţii genetice la comportamente care le oferă recompensă şi la impulsivitate. Principalele două sunt:

  • Un sistem subactiv de recompensă în creier.
  • Activarea dificilă a cortexului prefrontal.

Având un sistem subactiv de recompensă al creierului, înseamnă că individul nu se confruntă cu acelaşi nivel de euforie şi plăcere la experienţele care-l recompensează în mod natural, aşa cum o face o persoana obişnuită. Acesta este atras, prin urmare, de activităţi care stimulează căile de recompensă mai mult; activităţi care îl ajută să simtă un nivel satisfăcător de euforie şi plăcere - de exemplu, nivelul ridicat pe care îl creează drogurile sau jocurile de noroc.

Cortexul prefrontal este o zonă a creierului implicată în procesul de luare a deciziilor, controlul impulsurilor şi controlul cognitiv, iar studiile au arătat că jucătorii cu probleme şi dependenţii de droguri au o activare mai mică a cortexului prefrontal decât o persoană obişnuită.

gambling addiction 09
Astfel, controlul impulsului de a arunca zarurile sau de a trage maneta unei maşini de păcănele încă o dată, este mult mai dificil pentru ei. Impulsivitatea este natura lor şi au dificultăţi în a lua decizii care presupun evaluarea impactului pe termen lung al acţiunilor lor.

Aceste predispoziţii cresc probabilitatea ca individul să continue jocurile de noroc odată ce le-a început şi au experimentat prima lor victorie sau o serie de victorii. Ei şi-au activat sistemul de recompensă şi au primit o tranşă de dopamină pe care nu obişnuiesc să o primească, şi astfel continuă să se simtă impulsivi pentru a experimenta iar euforia.

gambling addiction 02
Acesta este momentul în care creierul începe să se schimbe fizic în ceea ce priveşte modul în care sistemul său de recompensă răspunde la stimulare.

Individul îşi dezvoltă toleranţă.

Aţi jucat vreodată un joc pe telefon, care a fost foarte distractiv la început, dar după mai mult timp de jucat a încetat să vă mai placă? Chiar dacă modul nu este exact acelaşi cu cel în care funcţionează o dependenţă la jocurile de noroc sau dependenţa de droguri, principiul este similar şi oferă o idee despre modul în care se schimbă creierul.

Pentru a spune lucrurile în mod simplu: creierul "se obişnuieşte" şi nu este stimulat de activitate, nici pe departe la fel de mult pe cât a fost iniţial.

Sau, zis ştiinţific: când creierul este suprasolicitat de consumul excesiv de droguri sau de jocurile de noroc, creierul îşi amplifică reacţia defensivă, ceea ce face ca sistemul de recompensă să fie mai puţin receptiv. Numărul receptorilor de dopamină este redus; mai puţină dopamină trece prin creier şi, prin urmare, nivelul de plăcere al experienţelor individuale este redus.

După cazuri izolate, cum ar fi administrarea unui medicament o dată sau de două ori, creierul revine în cele din urmă la normal, fără dificultate. Cu toate acestea, stimularea repetată, excesivă, duce la dezvoltarea în creier a unei rezistenţe mai puternice şi mai durabile la stimulent.

gambling addiction 08
Atunci când o persoană joacă excesiv, ea încearcă adesea să obţină acelaşi nivel de dopamină pe care l-a primit în primele experienţe de joc. Dar, indiferent cât de mult practică jocurile de noroc, acest nivel nu se întoarce, pentru că a dezvoltat toleranţă.

În acest stadiu, individul devine dependent de jocuri de noroc din cauza faptului că funcţiile creierului au fost modificată pe termen lung.